DISLEXIA este o tulburare de învățare, nu este o boală, ci o modalitate personală specifică de prelucrare a informației, o modalitate personală specifică de gândire, care este cauzată de dezvoltarea și funcționarea diferită a sistemului nervos central.
Ea este un sindrom independent de nivelul de inteligență, putând apărea la orice nivel de inteligență.
Tulburarea conlucrării între cele două emisfere cerebrale.
Gândirea noastră este mai eficientă dacă cele două emisfere conlucrează și folosim întotdeauna acea parte a creierului care este cea mai potrivită pentru rezolvarea sarcini în cauză.
Emisfera dreaptă este locul prelucrării informațiilor globale, simulate, vizuale (vizualitate, capacități spațiale, imaginație, plăcerea și înțelegerea muzicii, sentimente, mișcare, umor, întreg).
Emisfera stângă este cea a prelucrării seriale, concomitente a informației (vorbire, scriere, citire, calcul, logică, analiză, relații, detalii, serii).
O explicație probabilă a cauzelor de dislexie și în general a tulburărilor de învățare poate fi existența unei tulburări de conlucrare între cele două emisfere.
Semnele observabile, de tulburare de învățare,în comportamentul copilului cu emisfera dreaptă dominantă sunt:
- Mecanisme de apărare și de evitare: absentism, refuzarea activităților școlare, minciuna, furt;
- Agresivitate: certuri, invidie, împotrivire, perturbarea activităților școlare;
- Retragere în sine din cauza fricii: anxietate, depresie, izolare, frică de școală, simptome psihosomatice: dureri de cap, de stomac, bulimie, tulburări de somn, alergii, ticuri, roaderea unghiilor, enurezie, boli scurte în mod repetat, etc.
- Compensare: clovnerie, bravade periculoase, căutarea surselor de plăcere (mâncat), compensare pozitivă: sport, oferirea de ajutor, activități casnice.
Lipsa înțelegerii și sprijinului din partea părinților, profesorilor poate provoca tulburări serioase de comportament la copii dislexici. Acești tineri vor rămâne needucați, vor avea probleme de integrare socială și chiar probleme existențiale.
Ce simte copilul dislexic?
Copilul dislexic simte că nu poate face față cerințelor și rămâne în urma celorlalți, este diferit de ei, se compară cu alții, își dă seama repede că alți copii, mai mici, știu și pot face lucruri pe care el nu le știe și nu le poate face.
Dislexia poate avea urmări emoționale grave:
- Stare de imposibilitate – ”pentru mine este imposibil, inaccesibil, ceea ce pentru alții este natural”
- Lipsă de speranță
- Greutatea sentimentului imposibilității de a face față așteptărilor părinților și profesorilor
- Probleme grave de autoapreciere – ”SUNT PROST”
- Evitarea situațiilor de învățare, a eșecurilor – inventează orice numai să nu trebuiască să învețe, începe să evite provocările, devine pasiv
- Tulburări de comportament – reacții la eșecurile de învățare: clovnerie, agresivitate sau anxietate, teamă, retragere, închidere în sine, depresie – sentimenul de ”SUNT RĂU”
- Colegii îi înrăutățesc situația, poate fi marginalizat sau ajunge subiect de batjocură
- Deoarece nu știe să scrie și să citească bine, li se formează convingerea că nu pot face nimic bine: ”ORICE AȘ FACE NIMIC NU-MI REUȘEȘTE!”
Insuccesele repetate îi creează convingerea că nu se pricepe la nimic => nu are încredere în capacitățile proprii, se simte incapabil și nefolositor. Acest sentiment poate duce la pasivitate, retragere, pierderea spiritului de inițiativă, face eforturi din ce în ce mai mici pentru rezolvarea problemelor, își subestimează capacitățile, cunoștințele se așteaptă la insuccese. Aprecierea de sine devine instabilă, își pierde încrederea de sine, învață din ce în ce cu mai puțină plăcere.
Insuccesele repetate suferite pe parcursul școlarizării nu dispar fără urme. Acești copii pot să devină adulți cu o stimă de sine scăzută.
”Este un sentiment apăsător când nu știi să citești. Crezi că nu vei reuși niciodtă și devii tot mai puțin motivat. Colegii tăi te disprețuiesc fiindcă nu știi să citești. Când eram în clasa I – II-a, încă nu am înțeles ce se întâmplă cu mine și de ce. Am trăit situațiile de atunci ca pe o învingere. M-am simțit învins, am fost dezamăgit de mine însumi. Numai de câtva timp mi-am dat seama ce se întâmplă cu mine, ce înseamnă să fii dislexic.”
(un băiat din cl. a VII-a)
Ce simt părinții?
- Duce alături de copil o luptă continuă ca să țină pasul cu restul clasei
- Dorința de a corespunde așteptărilor unie societăți orientate pe realizare și performanță
- Problemele emoționale apărute, răsturnarea dinamicii familiei reprezintă problema cea mai gravă
- Îl neliniștesc progresele copilului, este îngrijorat, are sentimentul de vinovăție pentru greutățile copilului
- Pentru unii părinți eșecul copilului înseamnă eșecul personal
- De multe ori ei proiectează problema pe metodele de învățare, pe învățători dar sunt cazuri în care îl fac pe copil să se simtă nemulțumirea, exprimată prin neacordarea de afecțiune, agresivitate, respingere.
- Părintele poate să înțeleagă greșit mecanismele de apărare ale copilului și relația dintre ei se deteriorează
- Este copleșit, cu toate acestea el trebuie să-și învețe copilul, cum să se confrunte cu problemele lui.
Aceste probleme au influență asupra dezvoltării emoționale, acumulează tulburări emoționale și de dezvoltare a personalității din ce în ce mai grave (stimă de sine scazută, sentimentul inferiorității, al inutilității).
Sursa acestui material este Bartók Éva – logoped și președintele Asociația Română pentru Copii Dislexici careia îi mulțumim pentru sprijinul acordat.